Ce înseamnă CSALB și cum ajută oamenii să scape de credite. Acestui român i s-a șters din datoria la bancă

de: Mădălina Bahrim
20 10. 2023

Dacă ai probleme legate de puterea ta de rambursare a unui credit făcut la o bancă sau la un IFN sau nemulțumiri cu privire la contractul pe care l-ai semnat, atunci ai nevoie de ajutorul CSALB, o instituție oficială și prestigioasă care te ajută în mod gratuit să nu ajungi să te războiești în instanță, ci să găsești o soluție amiabilă și avantajoasă alături de creditorul tău.

Experții din cadrul CSALB vorbesc despre faptul că efortul depus de ei pentru a veni in ajutorul consumatorilor dă rezultate clare. Se vede în cifre faptul că tot mai puține procese au loc între consumatori și bănci, în timp ce numărul împăcărilor crește. Acest lucru avantajează pe toată lumea!

Scapi de datoriile pe care nu le mai poți plăti

„Dacă în perioada 2015 – 2016 erau aproximativ 40.000 de procese între consumatori și bănci, iar anul trecut numărul litigiilor era de 13.000, în 2023, evidențele sistemului bancar arată că numărul proceselor a scăzut până la 12.000. S-au înmulțit, în schimb, negocierile și împăcările dintre consumatori și bănci în cadrul CSALB.

În primele 9 luni ale anului, 575 de oameni au negociat cu băncile condiții mai bune pentru contractele existente, iar până acum, 475 dintre ei au ajuns la un acord cu banca și au găsit o soluție la problemele semnalate, cu 20% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut”, a anunțat CSALB miercuri.

„În primele nouă luni din 2023, 917 consumatori s-au împăcat cu băncile și IFN-urile, după ce au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere și soluție acceptată de ambele părți în 475 de cazuri) ori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/ IFN-urile, după ce au apelat la CSALB, în 442 de cazuri. Creșterea este cu peste 11% față de situația înregistrată în primele 9 luni din 2022, atunci când 823 români s-au aflat într-una dintre aceste două situații”, mai este subliniat în comunicatul centrului.

Citește și Nu mai suport rata la bancă, e prea mare: soluția gratuită pentru românii cu datorii, ce faci dacă nu mai poți plăti

O bancă a șters aproape 500.000 de lei din soldul unui credit

Remarcabil este și faptul că în cadrul CSALB o bancă a acceptat să șteargă 446.000 de lei din soldul creditului unui consumator, cu condiția ca cei doi codebitori să achite suma de 800.000 de lei și să încheie, astfel, un credit contractat în 2007.

„Este un caz unic nu doar prin sumele implicate, ci și prin efortul făcut de ambele părți să ajungă la un compromis. Consumatorul a solicitat concilierea deoarece făcuse mai multe restructurări ale acestui împrumut și nu reușise să respecte termenele de rambursare. Practic, nu mai putea plăti ratele mari la care se angajase.

Scenariul pe care l-a propus consumatorul era ca banca să reducă soldul de la 1,2 milioane de lei la 960 de mii de lei, iar datoria rămasă să fie achitată în următorii zece ani. Scenariul inițial cu care venise banca în conciliere era să prelungească doar cu câteva luni termenul de plată și să nu acorde niciun discount, ținând cont că pentru acest împrumut începuseră deja procedurile de executare. De aici au început negocierile care au durat 165 de zile și în care am purtat peste 10 runde de negocieri.

Particularitatea cazului nu este doar reducerea oferită de bancă, ci și efortul și resursele angajate de consumator. Pot spune că în negociere am ajuns la mijloc: am obținut un termen scurt de plată pentru cei 800 de mii de lei, așa cum își dorea banca și o reducere consistentă a soldului, de peste 400 de mii de lei, așa cum își dorea consumatorul. Din fericire, consumatorul a reușit să obțină un alt împrumut, de la o altă bancă, și a achitat suma de 800 de mii de lei integral, așa cum solicitase banca. A fost unul dintre puținele cazuri în care ambele părți au făcut compromisuri serioase și au implicat eforturi financiare mari”, a explicat Alina Radu, conciliator CSALB și avocat.

Ce este CSALB, concret

CSALB este o entitate independentă, apolitică, non profit, de interes public, înființată prin Ordonanță Guvernului nr.38/2015. Scopul CSALB este de a administra infrastructură necesară soluționării alternative a litigiilor (ȘAL) dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare în mod echilibrat, rezonabil, rapid și în afară instanței, prin colaborare cu experți în domeniul financiar-bancar (Conciliatori) care, în funcție de procedura aleasă de părți, pot propune sau impune o soluție de rezolvare a litigiului.

Cum funcționează CSALB

CSALB administrează infrastructura necesară soluționării alternative a litigiilor prin două tipuri de proceduri: procedura cu soluție propusă (Concilierea) și procedura cu soluție impusă (Arbitrajul) – denumite proceduri SAL. Aceste proceduri sunt facultative, voluntare și separate de procedurile din instanțele de judecată (extrajudiciare).

Dacă plângerea nu a fost soluționată direct cu instituția financiar-bancară, consumatorul se poate adresa CSALB. Conciliatorii analizează situația pe baza documentelor puse la dispoziție de consumatori și comercianți și propun/impun o soluție pentru soluționarea litigiului. Soluțiile pot fi diferite de o sentința obținută în instanțele de judecată care aplică strict dispozițiile legii, pentru că, în cazul SAL, conciliatorii pot ține seama de uzanțele comerciale și de principiile generale ale dreptului și, de asemenea, pot soluționa litigiul în echitate.

Citește și Credit la bancă, în era dobânzilor scăpate de sub control: CSALB – o soluție salvatoare de la colaps

Cine și pentru ce poate apela la această instituție?

Crezi că banca sau IFN-ul te-a nedreptățit? Crezi că ți s-a majorat în mod abuziv rata, observi nereguli legate de comisioane sau unele clauze, ori vrei să ți se radieze înregistrarea în biroul de credit? Ai ajuns unde trebuia.

La CSALB poate apela oricine are sau crede că are:

-rate considerate de către consumator că fiind mărite de comerciant în mod abuziv;
-comision de monitorizare credit, alte comisioane de risc considerate de consumatori că fiind abuzive;
-creditul declarat că fiind scadent anticipat, fără respectarea condițiilor contractuale;
-clauze calificate de către consumatori că fiind abuzive, privind aplicarea unor dobânzi penalizatoare;

Sau dacă vrea:

-returnarea comisionului de administrare care – în percepția consumatorilor – a fost reținut în mod nejustificat;
-eliminarea comisioanelor lunare de urmărire și de administrare;
-restituirea sumei ce a rezultat din mărirea marjei dobânzilor, în mod excesiv, în accepțiunea consumatorilor;
-radierea înregistrărilor din biroul de credit.

De asemenea, consumatorii sunt invitați să apeleze la ajutorul experților CSALB și dacă au alte emulțumiri față de banca sau IFN-ul cu care au un contract.

Citește și Rata la bancă te îngroapă mai rău dacă o amâni: nu te lua după ce spun vecinii, ascultă economiștii

Cum iei legătura cu specialiștii CSALB 

Dacă ești interesat de ajutorul CSALB, Indiferent unde locuiești, în țară/în străinătate, dar ai un contract cu o bancă/un IFN cu sediul în România, trimite documentele pe e-mail, office@csalb.ro, prin poștă la adresa str. Sevastopol nr. 24, Sector 1, București, sau personal la sediul CSALB.

Iată lista documentelor necesare:

-cerere către CSALB (model aici https://csalb.ro/formular-cerere/)
-dovada scrisă că ați încercat anterior o soluționare directă cu banca/IFN-ul
-contract bancar (de credit/cont curent/card etc.) și/sau de garanție, acte adiționale, extrase de cont, grafice de rambursare etc.

Pentru consumator întreaga procedură este GRATUITĂ. Dacă documentele sunt trimise prin Poștă sau curier, consumatorul suportă taxele de transport. De asemenea, în cazul în care consumatorii își angajajează un avocat/un alt reprezentant, costurile acestuia sunt suportate de ei. Procedura durează maximum 90 de zile.